Ș.L. Dr. Gabriela Caracostea
Ș. L. Dr. Gabriela Caracostea a absolvit Facultatea de Medicină Generală a Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca. Este medic primar obstetrică-ginecologie din 2008 activând în Clinica Ginecologie I, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. Este Doctor în științe medicale din 2009 și Șef de lucrări în Departamentul “Mama si copilul” al aceleiași universități. Domenii principale de interes: medicina materno-fetală, explorări ultrasonografice, activităţi de cercetare în cadrul unor proiecte și granturi.
Dr. Gabriela Caracostea are 6 competențe și supraspecializări și a participat la 60 de cursuri (printre care la Geneva, Londra, Oxford, Oberlech-Arlberg, Florența etc.). Este membru în 4 colective de Granturi, 12 colective de studii clinice și colaborator la 6 cursuri postuniversitare. Este membru al Comitetului de Experți pentru revizuirea ghidului FIGO de monitorizare fetala intrapartum – Expert Panel for the revision of the FIGO intrapartum fetal monitoring guidelines, membru al colectivului de redactare al Ghidurilor Naţionale de Obstetrică, acţiune desfăşurată sub egida Fondului ONU pentru Populație (UNFPA) în colaborare cu Societatea Română de Obstetrică și Ginecologie si Colegiul Medicilor din Romania. Este recenzor pentru reviste naționale indexate ISI/BDI.