Prezentarea de față își propune să treacă în revistă 10 pași esențiali pentru obținerea unor rezultate predictibile în cazul restaurărilor directe posterioare. Acest webinar se desfășoară în colaborare cu Dinu Academy.
Restaurările directe posterioare reprezintă una dintre cele mai des întâlnite manopere realizate în cabinetele stomatologice, rășinile compozite reprezentând cel mai versatil material restaurativ și totodată prima opțiune terapeutică. Dezvoltarea permanentă a materialelor compozite și a sistemelor adezive au făcut posibilă creșterea considerabilă a performanței clinice a restaurărilor directe pe zona posterioară, precum și extinderea indicațiilor terapeutice ale acestora. Tehnicile adezive permit realizarea acestor tratamente într-o manieră minim invazivă, însă succesul pe termen lung depinde de factori precum capacitatea de restaurare a rezistenței mecanice a dintelui, respectarea unui protocol adeziv corect, managementul contracției de polimerizare, refacerea corectă a zonei de contact interproximale, realizarea unei anatomii ocluzale funcționale, etc. Prezentarea de față își propune să treacă în revistă 10 pași esențiali pentru obținerea unor rezultate predictibile în cazul restaurărilor directe posterioare.
Lector

Dr. Sergiu Mureșan
Mai multe cursuri cu Dr. Sergiu MureșanDr. Sergiu Mureșan a absolvit Facultatea de Stomatologie din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca în anul 2005. Începând cu anul 2007, își desfășoară activitatea profesională în propriul cabinet, iar din anul 2016 face parte din colectivul unei clinici de prestigiu din Cluj-Napoca. Practica sa privată se concentrează pe estetica dentară, protetica dentară și mai ales pe restaurările directe (frontale și din zona laterală). Este lider de opinie al unor cunoscute firme de profil. Între 2018-2022 a fost membru și lector al platformei educaționale „Learning by Doing”, în cadrul căreia a ocupat și funcția de director Departament Stomatologie Restaurativă, iar în 2022 a pus bazele MureșanEducation. Este lector la Dinu Academy, unde oferă cursuri la academia de implantologie orală din Cluj, alături de alți profesioniști de vârf. Din 2025 este Membru Certificat al ESCD (European Society of Cosmetic Dentistry) și membru al grupului BioEmulation. Susține o serie de conferințe pe tema restaurărilor directe și proteticii dentare, atât în sistem privat cât și sub egida Colegiului Medicilor Stomatologi din România, a unor societăți ca Societatea de Stomatologie Estetică din România (SSER) sau Asociația Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România (AMSPPR). A publicat articole cu privire la activitatea sa clinică în diverse reviste de specialitate din România.
